• Studiu de caz

Pompa peristaltică Bredel joacă un rol integral în soluția de cojire sustenabilă a cartofilor de la TOMRA

Pompa pentru deșeuri uscate cu capabilitate de vehiculare a solidelor minimizează timpii de inactivitate și întreținere

Pompele peristaltice Bredel contribuie la o soluție sustenabilă pentru sistemul de cojire cu abur a cartofilor furnizat de TOMRA Food, care reduce consumul de apă, necesarul de tratare a apei și deșeurile alimentare.

Sistemul TOMRA Dry Peel Separator (DPS) folosește o pompă de deșeuri uscate, care permite procesatorilor de alimente să reducă consumul de apă și să recupereze coaja cartofilor și amidonul în vederea utilizării pentru hrana animalelor sau fermentația anaerobă (biogaz). 

Coaja curățată cu abur este separată cu ajutorul forței centrifuge generate în interiorul sistemului TOMRA DPS și evită necesitatea utilizării periilor separatoare și a apei. Dintr-un tambur care se rotește la turație înaltă, deșeurile de coajă curg în pompa peristaltică Bredel, care transferă materialul în locația de stocare a procesatorului de alimente.

Bredel, minimizează crucial timpii de inactivitate și întreținere, în timp ce vehiculează deșeurile de coajă vegetală tratate cu abur, care conțin concentrații ridicate de solide, murdărie, pietriș fin și nisip. Acestea produc un șlam de coji, care este nu doar vâscos, ci și abraziv.

Eamonn Cullen, manager de piață pentru sisteme de cojire la TOMRA Food, spune că Bredel joacă un rol cheie în cadrul soluției sustenabile TOMRA pentru o soluție de cojire a cartofilor eficientă, fiabilă și profitabilă.

El a spus: „Există mai multe avantaje ale utilizării pompei peristaltice Bredel. Abilitatea de a pompa cojile fără a adăuga apă este unul dintre acestea. Abilitatea de a pompa cojile fierbinți, abrazive, curățare cu abur și amidonul este un alt avantaj.”

„Principalul beneficiu pe care l-am constatat este satisfacția clientului. Astăzi, procesatorii de alimente procesează volume mai mari și se confruntă cu mai puține oportunități de oprire a liniei. Necesarul redus de întreținere și fiabilitatea superioară sunt vitale, acesta fiind un motiv major pentru care procesatorii aleg TOMRA. Pompa peristaltică Bredel este parte a soluției TOMRA și constatăm o potrivire foarte bună între soluția TOMRA DPS și soluția pompei Bredel.” 

pompă peristaltică bredel 50

„Sistemele de pompare din instalațiile de procesare a alimentelor sunt eroii necunoscuți ai procesului. Acestea funcționează consecvent și fiabil zi după zi. Dacă ar interveni un blocaj sau o defecțiune neașteptată, linia ar trebui să se oprească, ceea ce ar cauza costuri enorme pentru procesatorul de alimente.”

„Dacă mai luați în calcul și muncitorii din fabrică, care ar fi însărcinați cu eliminarea acestui blocaj și curățarea, aceștia ar trebui să-și întrerupă activitățile importante pentru a ajuta la golirea și curățarea pompei și a conductelor aferente. Vă puteți imagina cât de dificilă ar fi această sarcină și cum ar afecta aceasta munca de zi cu zi în cadrul fabricii.”

Minimizează deșeurile și posibilitatea de formare a biogazului

Mașina de cojire și separare uscată unică de la TOMRA este capabilă să separe cojile tratate cu abur de pe 50.000 kg de cartofi curățați cu abur pe oră, cu o pierdere de coji de 5%, și 40.000 kg de morcovi curățați cu abur pe oră. Rezultă așadar o capacitate de procesare de peste 2.000 kg de coji pe oră.

Soluția unică de linie de cojire oferită de TOMRA este capabilă să separe cojile tratate cu abur de pe 50.000 kg de cartofi curățați cu abur pe oră, cu o pierdere de coji < 5%, și 40.000 kg de morcovi curățați cu abur pe oră. Rezultă așadar o capacitate de procesare de peste 2.000 kg de coji pe oră.

Astăzi, 85% din cartofii pai din lume sunt procesați cu diferite echipamente TOMRA, conform datelor furnizate de TOMRA, iar gama lor de soluții de cojire este utilizată de nume precum Lamb Weston EMEA. Implementarea unui sistem DPS eficientizează operațiile procesatorului de alimente și minimizează deșeurile alimentare.

separator de coji uscate tomra cu pompă peristaltică bredel 80

Amplasamentul pompei Bredel în sistemul TOMRA de cojire cu abur

Eamonn Cullen, manager de piață pentru sisteme de cojire la TOMRA Food, spune: „TOMRA este într-un proces continuu de inovare și căutare de noi tehnologii pentru sprijinirea eforturilor companiilor de a reduce cantitatea de deșeuri. Rezultatul obținut în ceea ce privește alimentele este că, utilizarea fiecărui aliment care intră în lanțul de aprovizionare este maximizată în sensul extragerii potențialului maxim și minimizării deșeurilor. Este mai bine pentru mediu, mai bine pentru companie și ne conduce către procese de afaceri mai sustenabile.”

„Majoritatea instalațiilor de procesare a cartofilor colectează toate cojile curățate cu abur în formă uscată. Unii procesatori trebuie să utilizeze în continuare apa în mașinile de separare a cojilor prin periere, însă aceștia sunt tot mai puțini de la un an la altul. Reducerea deșeurilor și creșterea sustenabilității au devenit un indicator de performanță esențial pentru industria alimentară.”

„Colectarea cojilor curățate cu abur și a amidonului în stare uscată permite utilizarea acestui material și în alte părți ale lanțului valoric. Poate fi cazul fermierilor care-și hrănesc animalele sau al instalațiilor de fermentație anaerobă care transformă biomasa în biogaz. Aceste oportunități ajută la maximizarea utilizării fiecărei părți a cartofului și fac să conteze fiecare cartof.”

„Necesarul redus de întreținere și fiabilitatea superioară sunt vitale, acesta fiind un motiv major pentru care procesatorii aleg TOMRA. Pompa peristaltică Bredel este parte a soluției TOMRA...”

Eamonn Cullen, manager de piață pentru sisteme de cojire la TOMRA Food

Eficiență și fiabilitate superioare

TOMRA selectează cu grijă tehnologia pe care o utilizează în sistemele sale integrate, pentru a asigura atingerea unor standarde de reducere a costurilor, eficiență și sustenabilitate.

Eamonn Cullen, manager de piață pentru sisteme de cojire la TOMRA Food, spune: „Echipa de cercetare-dezvoltare TOMRA efectuează cercetări extinse pentru a înțelege soluțiile disponibile în zilele noastre și sinergia care ar putea exista între tehnologia utilizată și companii. Eficiența înaltă, fiabilitatea înaltă, costurile de exploatare reduse sunt câteva dintre criteriile utilizate în cadrul evaluării.

„Parteneriatul și sinergia între cele două afaceri sunt de asemenea foarte importante, deoarece procesatorii de alimente vor să știe că utilizează soluția cea mai bună din branșă, oferită de companii care împărtășesc aceleași valori și ambiții la scară globală. Din această perspectivă, TOMRA și Watson-Marlow alcătuiesc o soluție foarte bună pentru procesatorii de alimente, care pot avea convingerea că soluția integrată va cea mai bună din branșă.”

Marek Sebela, inginer de vânzări pentru Watson-Marlow din Republica Cehă, spune: „Alegerea finală a modelului de pompă Bredel depinde de aplicația individuală a utilizatorului final. Colaborând cu clientul pentru a-i înțelege integral necesitățile, fabrica Bredel din Olanda este în măsură să ofere o soluție de pompă Bredel adaptată cerințelor echipei de proiectare de la TOMRA.

„Pomparea cojilor de cartofi este o aplicație cu adevărat dificilă, din cauza presiunilor înalte, a funcționării timp de până la 24/7, a liniilor lungi de descărcare, a conținutului ridicat de solide uscate și a viscozităților mari variabile. Acestea generează forțe mecanice înalte, care sunt abordate cu ușurință de pompele peristaltice Bredel.

„Riscul de blocaje și costurile ridicate ale defectărilor neașteptate sunt evitate prin capacitatea de vehiculare a solidelor oferită de pompele peristaltice Bredel. Timpii și costurile de întreținere aferente unei pompe peristaltice Bredel sunt foarte reduse datorită faptului că principala piesă de uzură este furtunul, care poate fi înlocuit foarte rapid. Înlocuirea preventivă a furtunului poate fi planificată într-una din opririle planificate pentru întreținere.”

 

Pompe peristaltice Bredel pentru aplicații în industria alimentară și a băuturilor

Soluții pentru dumneavoastră

Pentru a afla mai multe despre soluțiile noastre destinate aplicațiilor dumneavoastră

Contactați experții noștri